1 Decembrie – România, tradiție, demnitate și performanță
La Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Ziua Națională a României a fost un prilej de a celebra valorile care ne apropie de istorie, cultură și identitate.
În atmosfera acestei zile, gândul s-a îndreptat spre oamenii care au contribuit la făurirea României Mari, spre personalitățile culturii române și spre generațiile care păstrează și duc mai departe valorile naționale.
Pentru comunitatea alecsandristă, sărbătoarea a avut și o semnificație aparte. Elevii care au obținut rezultate academice deosebite au fost recompensați cu Insigna meritului școlar — un semn al muncii, perseverenței și performanței lor.
Ediția din acest an a adus și o noutate frumoasă: pentru prima dată, insigna a fost oferită și elevilor claselor a V-a și a X-a. Un început promițător pentru cei mai mici și o reconfirmare a meritelor pentru cei care continuă să exceleze.
Tricolorul, istoria, cultura și performanța s-au întâlnit astfel într-o singură zi, celebrată cu mândrie de întreaga comunitate alecsandristă.
